100 de ani de la moartea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea

Constantin Dobrogeanu Gherea, pe numele său adevărat Solomon Katz, s-a născut la 21 mai 1855 într-o familie evreiască din satul Slavianka, în Rusia Țaristă (astăzi aflat în Ucraina). Urmează școala gimnazială din Ekaterinoslav de unde este exmatriculat după un conflict cu autoritățile. Își continuă studiile ca student audient la Facultatea de Ştiinţe din Harkov. AiciRead more about 100 de ani de la moartea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea[…]

Sursa foto

Constantin Dobrogeanu Gherea, pe numele său adevărat Solomon Katz, s-a născut la 21 mai 1855 într-o familie evreiască din satul Slavianka, în Rusia Țaristă (astăzi aflat în Ucraina).

Urmează școala gimnazială din Ekaterinoslav de unde este exmatriculat după un conflict cu autoritățile. Își continuă studiile ca student audient la Facultatea de Ştiinţe din Harkov. Aici se alătură în 1872 mișcărilor radicale narodnice studențești (cercul Ceaikovski). În anul următor participă la campania de propagandă nardonicistă prin sate, pentru care este persecutat politic și urmărit de poliția țaristă.

În 1875, ajutat de prieteni, trece granița din Basarabia în România și se oprește la Iași. De aici pleacă în Elveția ca să-și regăsească tovarășii emigrați. Se întoarce la Iași în vara aceluiași an, unde se angajează ca salahor la căile ferate, vopsitor, cizmar. Se căsătorește cu Sofia Parcevska, poloneză cu origini evreiești ca el, traducătoare în românește a lui Cehov. Împreună cu soția se mută la București în 1876.

În acel moment, Gherea, la fel ca foștii revoluționari ruși stabiliți în România, joacă rol de intermediar între cei rămași în Rusia și cei din Occident. În timpul războiului ruso-turc din 1877-1878, Gherea se oferă voluntar la Crucea Roșie ca să împartă literatură radicală trupelor rusești cantonate în țară. Folosindu-se de pașaport american fals, pe numele Robert Jenks (Robert Jinks după alte surse), deschide o rețea de spălătorii pentru armata rusă, la Ploiești, Brăila și Buzău, prin intermediul cărora alimentează nemulțumirea lucrătorilor care ”spală lenjeria murdară a capitaliștilor ruși”. Un ofițer cazat în casa în care stătea Gherea în Brăila devine suspicios de agitația din jurul casei și alertează autoritățile țariste.

În noiembrie 1878, poliția secretă rusă îl răpește pe Gherea de pe peronul gării din Galați și îl deportează în Rusia. Este întemnițat mai întâi în faimoasa fortăreață Petropavlovsk din Sankt Petersburg și apoi în localitatea siberiană Mezen, în apropiere de Marea Albă. De acolo evadează împreună cu un alt prizonier și ajunge în portul Vadzoe, din Norvegia, după o călătorie timp de 15 zile, plină de peripeții în Oceanul Arctic, pe un vas de pescuit. Din Norvegia călătorește în Franța, la Paris și înapoi în România.

Între timp, mișcarea revoluționară din Rusia se divide și trece de la persuasiuni morale la atacuri violente, pierzând o parte din legăturile cu străinătatea. Refugiații din România se îndepărtează încet-încet de rădăcinile mișcării.

La Iași, Gherea și doctorul rus Nikolai Konstantinovici Sudzilovski (cunoscut cu numele Nicolai Russel), adept al ideologiei anarhiste a lui Bakunin, se raliază cercurilor socialiste locale. Cercul lansează în 1879 ziarul „Besarabia”, primul ziar socialist de limbă română, în același timp conținând idei nihiliste. Titlul ziarului este un protest faţă de ocuparea Basarabiei de către Rusia ţaristă. Din redacție mai fac parte soții Ioan și Sofia Nădejde, Theodor D. Speranţia, Nicolae Ţurcanovici. Ziarul are o viață scurtă, de câteva apariții, până este interzis de autoritățile române la insistențele Rusiei.

În 1881, cercul de la Iași plănuiește să organizeze un banchet pentru a celebra aniversarea a 10 ani de la Comuna din Paris. Consulatul rus suspectează că adevăratul scop al banchetului este sărbătorirea asasinării recente a țarului (la 13 februarie 1881), ucis cu bombe de revoluționarii teroriști. Guvernul I.C. Brătianu, la insistențele Rusiei, este nevoit să reprime mica mișcare socialistă: doctorul Russel și ceilalți refugiați ruși, cu excepția lui Gherea, sunt deportați, frații Nădejde și scriitorul Teodor Speranția sunt dați afară din învățământ, studenții sunt și ei exmatriculați. Odată cu reprimarea cercului de la Iași, legăturile între refugiații din România și mișcarea din Rusia se rup. În ciuda represiunii din partea guvernului, mișcarea socialistă nu se dă învinsă.

La 1 iulie 1881 se lansează revista științifică și literară „Contemporanul” cu care Gherea devine un nume de referință în cercurile literare și sociale. Denumirea publicației este dată de el, după revista rusă cu același nume, editată de Cernișevski . Oficial revista este condusă de Ioan Nădejde, Gherea neavând acest drept nefiind cetățean român (cetățenia o obține în 1890). Gherea impune orientarea ideologică a revistei, deși publică cu numele său abia la 4 ani de la lansare.

„Contemporanul” apare timp de 8 ani, cu mici întreruperi, cu o proeminentă nota culturală. Prin el se va duce o parte a polemicilor cu societatea literară ”Junimea” a Titu Maiorescu.

În 1882, Gherea reușește să concesioneze restaurantul din gara Ploiești CFR (azi gara Ploiești Sud), cu ajutorul lui Zamfir Arbore şi C. A. Rosetti. Banii obținuți din restaurantul gării din Ploiești îi vor asigura din acel moment venituri consistente pentru traiul familiei și pentru a susține tipărirea a numeroase publicații socialiste. Restaurantul a căpătat faimă în timp, fiind vizitat de personalitățile vremii, inclusiv de regele Carol I. Membri marcanți ai mișcării socialiste îi vor trece frecvent pragul (Ioan C. Frimu, Mihail Gh. Bujor, Sofia şi Ioan Nădejde, Ion C. Atanasiu, Alexandru Radovici), la fel și scriitori consacrați, apropiați ai lui Gherea (I. L. Caragiale, B. P. Haşdeu, Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, St. O. Iosif, B. Ştefănescu Delavrancea, Dimitrie Anghel, Constantin Stere şi alţii).

La puțin timp după instalarea definitivă în România, Gherea începe o bogată activitate publicistică în favoarea ideilor socialiste ale vremii. Primul articol în română îi apare în 1880, în revista „Emanciparea”, cu titlul „Un răspuns către prim-ministrul I.C. Brătianul”, pe care îl semnează cu pseudonimul Cain Grachu de teama de a nu fi expulzat.

Succesul revistei „Contemporanul” i-a încurajat pe intelectualii de la București să formeze, în 1884, cercul de studii sociale „Drepturile omului”. În anul următor scot revista cu același nume, al cărui articol-program este scris de Gherea. În aceeași revistă, Gherea va publica articole și foiletoane de economie politică și teorie socialistă. Apar „Revista socială” și succesoarea acesteia „Critica socială”, în care Gherea publică lucrările „Karl Marx și economiștii noștri” (1884), „Ce vor socialiștii români?” (1886), ” Robia şi socialismul” (1886). Colaborează intens și cu revistele „Munca” și „Lumea nouă”.

În studiul „Ce vor socialiştii români?” (1886) Gherea schițează primul program politic de anvergură al mișcării social-democrate din România, care va servi mai târziu drept bază pentru elaborarea programului politic al Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR), înființat în 1893 la București.

Proiectul programului PSDMR este publicat inițial în ziarul „Munca” în 1892. Gherea l-a redactat urmând principiile programului social-democrației germane votat la congresul de la Erfurt (1891) și redactat de teoreticianul marxist Karl Kautsky. În primul punct al acestui program se cerea vot universal, fără deosebire de sex, religie sau rasă. În 1892, Gherea împreună cu Morțun și Al. Radovici se duc la Iași și-l conving pe liderul socialist Ion Nădejde să se mute la București împreună cu familia (soția Sofia Nădejde, feministă și socialistă, și cei 6 copii). Ajuns la București, Nădejde preia conducerea mișcării socialiste și devine președintele Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, funcție pe care o va ocupa până la precipitata desființare a partidului în 1899, când o parte a liderilor în frunte cu Nădejde migrează în tabăra liberalilor, trădând cauza socialistă („trădarea generoșilor”).

„Crearea P.S.D.M.R. a fost un triumf personal pentru Gherea. Deși nu s-a aflat în fruntea partidului, el era clar arhitectul principal. Programul său a fost o expresie concretă a ideilor pe care le-a formulat și le-a susținut în deceniul precedent. Dar dacă a fost un triumf, a fost doar unul parțial, căci ideile lui Gherea se confruntau cu testul aspru al practicii politice ” – scrie Michael Kitch.

La scurt timp după înființarea PSDMR, în zilele de Paști în 1893, se sărbătorește cu mare fast la București Ziua de 1 Mai, în entuziasmul a mii de muncitori și intelectuali. Dramaturgul Ion Luca Caragiale, prieten apropriat al lui Gherea și simpatizant al mișcării muncitorești, a dedicat sărbătorii un articol în ziarul „Moftul”, criticând în stilul caracteristic pe cei ce luau în derâdere idealismul socialist.

Sub impulsul lui Ion Nădejde, mișcarea socialistă din București crește: se țin conferințe săptămânale de către liderii mișcării, inclusiv sau mai ales de Gherea, și cursuri de economie politică și sociologie. Partidul face campanie pentru votul universal, ziua de muncă de 8 ore, repausul duminical, egalitatea femeii. Societățile profesionale muncitorești încep să se afilieze partidului. În țară activează cluburi muncitorești în principalele centre urbane ale vremii și treptat se răspândesc și în alte zone și chiar la sate.

Gherea va face parte din numeroase delegații ale partidului la congrese internaționale, activitate pe care o va relua și după 1910, când partidul va fi reînființat, după o absență considerabilă, sub numele Partidul Social Democrat Român (PSDR).

Principalele studii de critică literară ale lui Gherea („Personalitatea şi morala în artă”, 1886; „Asupra criticei”, 1887; „Tendenţionismul şi tezismul în artă”, 1887; „Eminescu”, 1887; „I. L. Caragiale”, 1890; „Asupra criticei metafizice şi ştiinţifice”, 1893; „Materialismul economic şi literatura”, 1895; „Poetul ţărănimii”, 1897) au fost adunate în 3 volume de „Studii critice” (1890 – 1897).

În iulie 1893, Gherea se întâlneşte, la Londra, cu Friedrich Engels, căruia îi oferă cele două volume de „Studii critice”.

În 1892 publică două mari volume – „Literatură și știință” – în care scriu numeroase personalități ale lumii literare și științifice ale vremii printre care Caragiale, Vlahuță, Delavrancea, Proca, dr. Urechilă, Sofia Nădejde, Ion Nădejde, Anton Bacalbașa, Nicolae Iorga și alții.

În 1910, la trei ani după răscoala țărănească din 1907, în urma căreia 10.000 de țărani și-au pierdut viața din cauza represiunii guvernului liberal, Gherea publică „Neoiobăgia”, principala sa lucrare teoretică și un important studiu sociologic. Gherea adaptează teoria marxistă la realitățile societății subdezvoltate românești și arată cum după reformele agrare din 1864 țărănimea a fost supusă unei duble robii: feudale și capitaliste, România împărtășind soarta „țărilor înapoiate intrate în orbita capitalismului”. Lucrarea este o aprofundare a ideilor exprimate în polemicile doctrinare cu Constantin Stere pe seama chestiunii țărănești. Stere, G. Ibrăileanu și grupul poporanist de la revista „Viața Românească” susțineau că România nu poate progresa decât printr-o democrație rurală, în timp ce Gherea și Racovski, conducătorii mișcării socialiste ștrânși în jurul revistei „Viitorul social”, susțineau că rațiunea de a fi a mișcării socialiste este de a acționa pentru transformarea societății pe calea progresului capitalist spre o lume nouă.

Sursa

În condiții vitrege, denunțată ca instigatoare a răscoalelor țărănești din 1907, mișcarea socialistă se regrupează, inițial într-un rudiment de partid reunind cercurile socialiste „Uniunea Socialistă din România”. La 31 ianuarie și 1-2 februarie 1910 are loc, la București, congresul de înființare a Partidului Social-Democrat Român (PSDR), la care au luat parte 94 de delegați, reprezentând 20 de localități și 47 de organizațiuni.

Înainte și în timpul Primului Război Mondial, socialiștii români, printre care și Gherea, au dus o bogată activitate anti-militaristă. În oficiosul Partidului Social Democrat – „Lupta” – apar articole ale lui Gherea despre opțiunea război vs. neutralitate. La Congresul extraordinar al PSDR din 10 august 1914 se reafirmă poziția partidului împotriva deflagrației, „considerând că războiul general (…) este rezultatul inevitabil, nu numai al intereselor dinastice, al castelor militare biurocratice și feudale, al fabricanților de armamente, al presei care speculează toate patimile, ci este mijlocul suprem prin care capitalismul caută să scape de crizele economice și sociale inerente producțiunii capitaliste”.

Pe 7 mai 1920 se stinge din viață cel care a fost părintele spiritual al mișcării socialiste din România.

Bibliografie

Baicu, Ion Șt. „Constantin Dobrogeanu-Gherea, la Ploieşti” http://bit.ly/2XNnNFE

Iulian Boldea, Al. Cistelecan, Cornel Moraru (Coord.), „Critici literari și eseiști români” https://www.academia.edu/36028382/Iulian_Boldea_Al._Cistelecan_Cornel_Mora.pdf?auto=download

Kitch, Michael ” Constantin Dobrogeanu-Gherea and Rumanian Marxism” https://www.jstor.org/stable/4207387

Titel Petrescu, Constantin ”Socialismul în România” https://www.scribd.com/document/350773804/Socialismul-i-n-Roma-nia-1835-6-septembrie-1940

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.